Răspunsul catolic atunci când sarcina ameninţă viaţa mamei

Când sarcina ameninţă viaţa mamei, e izbitor de imoral să se ucidă copilul pentru a salva viaţa mamei.

Stabilind un principiu moral ferm, este de asemenea important să învăţăm că eforturile terapeutice intenţionate să salveze viaţa mamei sunt permise chiar dacă se ştie că astfel de eforturi pot avea efectul nedorit de a omorî copilul. Orice terapie sau operaţie al cărei scop principal e salvarea mamei, este permisă, incluzând de exemplu, chimioterapia pentru a trata cancerul, deşi chimioterapia va omorî probabil copilul. Astfel de tratamente sunt premise când este evident că fără ele, mama va muri şi, în consecinţă şi copilul.

O altă situaţie dificilă e prezentă când mama are sarcină ectopică (extrauterină). Un astfel de exemplu e sarcina tubală în care fetusul nu coboară normal prin tubul falopian în uter şi rămâne în tub unde continuă să crescă. O astfel de situaţie, dacă nu e remediată, va rezulta atât în moartea mamei, cât şi a copilului. Este, prin urmare permis să se îndepărteze în mod chirurgical copilul din tub pentru a salva viaţa mamei. Aici, intenţia nu e de a omorî copilul, ci de a-l muta. Când tehnologia oferă o destinaţie care va păstra viaţa fetusului – cum ar fi un uter sau un incubator – fetusul poate trăi. Altfel, fetusul, din nefericire va muri, dar nu prin intenţie directă. Prin urmare, această procedur¬ă este permisibilă în conformitate cu învăţătura morală catolică. În judecare acestor situaţii morale complicate, oamenii de bună conştiinţă vor vedea că intenţia e importantă.

În termeni prudenţi, cele de mai sus nu oferă o excepţie pentru « viaţa mamei ». Dacă s-ar oferi o astfel de excepţie, ar garanta de fapt, permisiunea morală de a omorî în mod direct un copil nenăscut pentru a pune capăt unei sarcini (când viaţa mamei e ameninţată), mai degrabă decât de a direcţiona atenţia medicală spre terapii care salvează viaţa mamei şi poate şi pe a copilului, de asemenea.